Monday, March 28, 2011

…Biletul…

Când se trezi, XY consultă ceasul de perete care întotdeauna o lua înainte. Mulţumit, se ridică şi fără a-şi mai aranja ţinuta ieşi afară.

Ajunse repede la restaurantul “La Manole”, un loc care-i displăcea din cauza aglomeraţiei şi a gălăgiei continue. Intră înăuntru şi scrută mesele rotunde căutându-l pe Bârsan. Acesta nu venise încă. XY lăsă să-i treacă prin minte un gând de apostrofare, care curios, era declanşat numai la contactul cu genul de oameni cu simţ al punctualităţii subdezvoltat.( Totuşi acest gând nu se materializa niciodată în reproş verbal, XY considerând acest lucru un efort nejustificat întrucât odată ce dădea peste un astfel de caracter proceda în aşa fel încât să nu mai aiba de a face cu acesta).

Frământat de acest gând, se aşeză la o masă liberă în colţul ferit de privirile clientelei gălăgioase şi ceru o limonadă şi un ziar.

“Întârzie, înseamnă că ori nu mă respectă îndeajuns de mult, ori încearcă să mă impresioneze într-un anume fel. Nu ştiu ce vrea să-mi spună, n-am schimbat cu el niciodată altceva în afară de politeţuri ieftine…”

-Domnul XY ?

Un bărbat asudat, îmbrăcat într-un costum alb, care i se lipise de trup devenind translucid, i se adresă clipind nefiresc de des, cel mai probabil din cauza broboadelor de sudoare care, alunecând pe fruntea sa lată, trecuseră de baricada sprâncenelor stufoase, şi-i ajunseseră în ochii, declanşând usturimi puternice. Astfel, Paul Bârsan stătea în faţa lui XY, aşteptând un răspuns la întrebarea sa, adresată pe un ton subţire( de fiecare dată când avea o perioadă mai lungă de timp în care să nu vorbească, Paul se vedea pus în această situaţie, motiv pentru care se obisnuiese ca înainte de a vorbi, să-şi dreagă puţin vocea… acum însă uitase de acest obicei al său).

-În persoană! Presupun că dumneavoastră sunteţi Paul Bârsan ? întrebă din complezenţă XY. Îl recunoscuse imediat; deşi timpul contribuise la accentuarea formelor rotunde ale lui Bârsan, chipul îi rămăsese aproape neschimbat, caracteristică des întâlnită la oamenii cu o tiopolgie fizică precum a lui.

-Da da, eu sunt, oftă Paul, şi fără a mai aştepta invitaţia lui XY se prăbuşi pe scaunul liber de la masa acestuia.

-Dar v-aţi…

XY fu întrerupt violent de Bârsan şi pentru o clipă pe faţa sa trecu o umbră de surprindere amestecată cu teamă.

-Mai bine să ne tutuim, şi aşa mă simt ca pe ace…eu vreau, eu vreau să discutăm ca între doi prieteni!

-De acord, însă nu m-aş duce aşa departe până la “prieteni”, zise XY cu răceală. N-am putut să nu observ că arăţi ca după o cursă de maraton şi am vrut să remarc lucrul asta…dar să trecem la subiect, cărui fapt datorez întâlnirea asta?

XY lansă întrebarea iar în acelaş timp miji imperceptibil ochii, pentru a analiza fiecare trăsătură a lui Paul. Nu în puţine rânduri i se întâmplase să afle mai mult din expresiile interlocutorilor săi decât din vorbele lor.

-O să fiu deschis cu tine. Vreau să vorbesc despre ea. A fugit, a plecat fără urmă şi eu am rămas nenorocit şi singur!

Bârsan continua să clipeasca des şi tot încerca să îl privească în ochi pe XY însă îi era cu nepuţinţă să facă acest lucru, astfel, ochii îi jucau în orbite în toate părţile adăugând imaginii sale încă un detaliu neobişnuit.Reluă:

-Tu ai cunoscut-o, vreau să te întreb ce ar putea-o determina să facă una ca asta, tocmai mie cel care o iubeşte aşa de mult. Şi dintr-o dată, buza de jos începu să-i tremure, lăsând impresia unei emoţii puternice.

Tulburat, XY nu răspunse imediat. Analiză atent omul care cu câteva cuvinte reuşise să trezească în el o amărăciune de nedescris.

“Nu mă poate privi în ochi, îi e frică, ascunde ceva şi îi e teamă că aş putea afla. Se simte vinovat în vreun fel iar întâlnirea asta e un act al disperării lui…sau încearcă să mă convingă de sentimentele lui faţă de…cum de i-a trecut în cap să vină la mine? Să nu ştie oare că eu…mai bine să fiu prudent.” gândi XY şi apoi continuă cu glas tare:

-Eşti în oraş de mai bine de o săptămână, timp în care, umblă vorba că n-ai făcut altceva decât să mergi în anumite cercuri în care să te simţi bine şi să-ţi povesteşti aventurile, cum se împacă asta cu suferinţa ce-mi serveşti mie acum?

Luat pe nepregătite, Bârsan se simţi ca şi cum cineva ar fi aruncat o galeată de apă pe el. Parcă nu-i venea a crede că măreţul său plan cu privire la XY, se năruise din faşă. Din principiu, considera că ideile şi planurile sale sunt inexpugnabile, iar acum profund vexat, era incapabil să dea un răspuns verbal. Se opri din clipit, iar ochii îi se fixară într-un punct, găsit pe faţa de masă.

XY observă schimbarea fizică a lui Paul şi se linişti. Ţintise corect şi acum putea controla discuţia aşa că, se lăsă pe spătarul scaunului şi căută în buzunar bucata de hârtie pe care o găsise în faţa uşii în această dimineaţă. O luă şi fără a-i mai acorda atenţie lui Bârsan, citi biletul.

“M-am întors. Nu m-a putut opri, nimeni nu m-ar fi putut opri…vreau să te vad, să vorbim. Stau la ***vino să mă vezi.

XX”

Sunday, March 20, 2011

…Tătaia reloaded…

 

La 19 ani, a plecat pe frontul de est, ca să lupte pentru ţara asta, de care ne văităm noi azi. A fost rănit de două ori, şi s-a întors după aproape 10 ani, bolnav de tifos şi cu o greutate de 40 de kilograme.

La o lună după ce s-a întors acasă, a bătut la poarta minei de sare din Slănic, cerând de lucru. I-au dat probă de muncă iar el a făcut într-un schimb, cât un muncitor normal în două. S-a angajat, şi în următorii 20 de ani, a lucrat sub pământ, întorcându-se mai de fiecare dată acasă cu mâncarea pe care nu avusese timp să o mănânce.

La un moment dat şi-a luat concediu o lună de zile, timp în care a construit de unul singur, căsuţa în care locuieşte şi acum împreună cu bunica.

I-a plăcut să cioplească tot felul de lucruri din lemn. Când eram un ţânc, a căzut victimă persuasiunii mele şi mi-a construit un bob, cu care am rupt gura târgului când am apărut pe pârtie. Avea volan, mecanism de frânare şi un aspect vintage.

Mi-a interzis întotdeauna să îl ajut la treabă. Ţinea una şi bună că eu o să fac şcoală şi n-o să trebuiască să muncesc ca el. Când am putut să ţin cum trebuie toporul în mână, m-am ţinut de capul lui şi în cele din urmă a acceptat o colaborare la crăpatul lemnelor. M-a învăţat cum să ţin toporul şi cum să combin loviturile de topor cu cele de mai.

Are o rezistenţă fizică cel puţin neobişnuită. La ai lui 91 de ani, deşi aplecat şi cu un mers uşor ţeapăn, crapă lemne fără să transpire.

Face şi boacăne. Ultima mă face să plâng cu un ochi şi să râd cu celălalt, precum împăraţii roş-verzi din basme. Având treabă cu un ciocan, s-a lovit peste un deget, zdrobindu-l. A analizat situaţia şi a hotărât să înlăture ce i s-a părut lui că nu i-ar mai fi de folos. A folosit foarfeca de tăiat via şi acum are un deget mai scurt.

Azi l-am vizitat şi m-am văzut nevoit să-i promit că am să mă fac bine, ca să pot ajunge la fel de bătrân ca el….

Monday, March 7, 2011

….la la la la la la la….

 

Nu în puţine rânduri, m-am găsit sub bombardamentul de sfaturi, idei şi principii lansat de vreun apropiat bine intenţionat. Am remarcat că, mai de fiecare dată am fost îndeajuns de politicos ca să ascult fără a întrerupe şi îndeajuns de încăpăţânat pentru a ignora cu desăvârşire sfaturile, ideile şi principiile (sănătoase de altfel).

Ei bine, de curând m-am găsit pus în situaţia de a trage concluzii şi am observat că, lucruri aruncate de mine în neverosimil, au devenit dintr-o dată realităţi cât se poate de palpabile. Am realizat că, Cineva a creat un context, o situatie, astfel încât eu să pot înţelege ce aveam nevoie să înţeleg, fără a mai fi supus vreunui bombardament.

Ultimele zile mi-au adus un optimism naiv şi curat, cu efecte dramatice în restabilirea unui program normal de somn.

Fulgii de zăpadă, rătăciţi într-un martie până nu demult lugubru, îşi vor găsi drumul…

( explicaţia titlului se găseşte aici )

Thursday, March 3, 2011

…acum 10 ani…

 

Îmi plăcea să ajung la biblioteca din Slănic pe o scurtătură. Treceam pe lângă gară şi apoi peste gârlă.

Odată am văzut cum câţiva oameni, folosind un furtun extrem de lung şi un principiu hidraulic, furau motorină din rezervorul unei locomotive. M-am pitit după un boschet şi am urlat din toţi bojicii “hoţii la motorină”. Boschetul s-a dovedit a fi ineficient aşa că a trebuit să o iau la sănătoasa, cu teancul de cărţi la piept. O perioadă n-am mai folosit scurtătura.

Tot acolo, mergând printre şine, am dat de o găină peste care trecuse trenul...lângă rămăşiţele neînsufleţite, un ou nespart sfida colosul de oţel ce curmase existenţa nefericitei păsări.