Wednesday, May 7, 2014

Trei mireni dincolo de Balta Albastră

                                        
 
     Era a doua zi din sărbătoarea celor Patru Zile Libere,  undeva aproape de ora prânzului și  din luminoasa cetate de căpătâi a unei țări oarecare, trei mireni începeau o călătorie a devenirii. Înghesuiți într-o teleguță la fel de albastră precum prima lor destinație, aceștia se amuzau cu voioșie urmând  încurcatul traseu de ieșire din cetate. 

     Deși mireni, cei trei au o istorie interesantă și pe alocuri comună în ceea ce privește Adunarea. Dar deocamdată e bine de știut că cel mai în vârstă dintre ei,  Talent,  e cel mai firav trupește și sufletește în  vreme ce, Profund, mezinul ciudatei alăturări de personaje are un fizic îndeajuns de robust pentru a-i hrăni frica cronică de scaune. Cât despre celălalt, Artistul, se poate cu ușurință spune că rotunjimile trupești alăturate unui spirit liber și incisiv vorbesc mai puțin decât în esența sunt.   
  
     Călătoria era plănuită în așa fel încât, până când nu au plecat, cei trei nu credeau că au să plece vreodată; iar acum  plecau și impresia că trăiesc în sfârșit ceva plănuit atât de mult timp era cât se poate de adâncă. 

   Talent se știa cu Profund de ani buni, pe când erau calfe la un suspus atelier de meșteșuguri . Când Talent a abandonat dobândirea oricărui meșteșug, relația strânsă cu Profund nu a avut prea mult de suferit, dimpotrivă. Drept exemplu, cu fiecare ocazie, Talent îl tachina pe Profund cu privire la diploma de meșteșugar dobândită, spre inexistenta exasperare a acestuia din urmă.

      Artistul nu se cunoștea cu Talent înainte de călătorie, era în schimb un foarte apropiat prieten al lui Profund. Îi legau discuțiile interminabile despre arte, științe și femei. Nu ar trebui să țin ascuns faptul că în acest context Profund simțea o oarecare jenă vizavi de compatibilitatea dintre Talent și Artistul, treaba asta însă, nereușind să-i strice calmul specific.

     Plecau spre Balta Albastră pe o vreme superbă. Soarele prăjea câmpurile întinse ale țări lor de baștină, printre care un nemaivăzut drum de granit, șerpuia demn, ca un omagiu adus bravilor meșteșugari autohtoni. Teleguță albastră gonea sprintenă, mânată fiind de Profund. Ca să facă față plictiselii, printr-un pact tacit, Talent și Artistul începură să-l tachineze pe birjarul grupului. Atmosfera jovială rămase cu ei până când dintr-o data, Balta Albastră le  apăru în fața ochilor.

     Profund medită nostalgic la faptul că tot mai putea număra pe degete de câte ori o văzuse. Obișnuia să-și saboteze astfel bucuriile.

     Artistul simți un junghi de plăcere în burtă, în timp ce-și amintea vechi și frumoase întâmplări.

     Talent o privea absent întrebându-se ce făcuse greșit de Artistul nu mai ținea cont de pactul întru batjocorirea amicală a lui Profund. 

     Curând, poposiră la hanul Vraja Mării unde spre marea lor mirare dădură peste o hangiță damblagită, care se văita întruna că-i este foame și că aude prost din cauza asta. Când au apucat să se dumirească, au plecat și flămânzi și cu mulți gologani lipsă.

(va urma)

Sunday, August 18, 2013

cuvinte slabe


adun cuvinte slabe, fără sens
încerc să construiesc cumva un vis
dar chiar când totul capătă consens
eu mă afund adânc într-un abis

e rău acolo dar încerc să-mi placă
nu pot să îmi doresc ceva mai mult...
iar din oglinda vieţii, grea, opacă
răzbeşte un nou licăr, un tumult

aripi îmi cresc degrab şi zbor şi totul
e mai degrabă colţ de paradis
nu îndrăznesc ca să dezvălui scopul
acestui şubred vis ce iată am atins

când mă trezesc şi totu-i iarăşi gri
mi-aduc aminte visul şi zâmbesc
prin mlaştini şi păcate pururi vii
am prins un sâmbure de trai celest

(iulie 2012)


Sunday, July 7, 2013

conversaţii cenuşii


şi dacă tentativele, ar putea să ascundă eşecul. şi-ai şti cum să te muţi dintr-o împlinire în alta. şi ai lega bucuriile, le-ai împleti şi ai rămâne într-o atârnare consternată descoperind că  bucuria continuă nu e deloc fericire. ai înţelege că tentativa precede eşecul, că eşti cu atât mai bun cu cât greşeşti mai mult, că preferi ridul adus de un suspin repetat dar ferice, în locul unui râset adânc şi lipsit de sens; doar că, într-un mod complet lipsit de logică, ajungi să faci teribil de des exact ce nu preferi.
nu că ar fi din cale afară de neobişnuit să se întâmple aşa; într-o oarecare măsură, omul e definit de această ciudată modalitate de a-şi înşela propriul eu; câteodată treaba asta se transformă într-o cale de salvare, profund legată de divinitate.
frumosul. poate cea mai puternică formă generatoare de atracţie. încadrat pe o paletă atât de întinsă încât de multe ori se întâmplă ca frumosul unuia să fie urâtul altuia. în bolnăvicioasă dependenţă de sentimente, trăiri de moment sau închipuiri visătoare. greu de dedus, greu de descris, greu de generalizat. frumosul  a existat ca şi concept înainte ca cineva să-i fi ales litere şi cuvânt; în absolută armonie cu naturalul. profund zdruncinat de intervenţiile bruşte, dramatice care deşi par a-i mări amploarea, îl seacă, transformându-l într-o geneză a plictisului.
actul creaţiei. spaţiul vast dintre misterul incipient şi epilogul tăgăduit.  omul creat pentru a crea. ori fără a crea, omul pierde poate cea mai frumoasă asemănare cu divinitatea. actul creaţiei inspiră, adună, zămisleşte vise. moartea înseamnă absenţa actului creator.
iubirea. catalizatorul decisiv al tuturor acţiunilor umane. dobândită te transformă, oferită  transformă. sfârşit al tuturor pledoariilor, cine atinge iubirea priveşte viaţa într-un fel atât de simplu încât devine extraordinar de complex: fie iubeşti, fie nu.



Monday, May 6, 2013

negru argintiu


De-ar fi să-nvăţ cum să te strig în şoaptă
Când gândul vâsleşte prin mine cu zor
Învăluit în fad miros de prună coaptă
Nu aş tăcea nici dac-ar fi să mor

De-ar fi să mă auzi mai stins decât tăcerea
Fără să ştii că eu sunt cel ce strig
Aş învăţa din tine că puterea
Nu stă mereu la cei care înving

De-ar fi să poţi vedea cum te văd eu
Atunci când ard dorinţele-n pustiu
Ai să-nţelegi într-un târziu că aşteptarea
E moarte,  negru argintiu









Wednesday, January 23, 2013

un joc


șuvoi de fiere ascuns într-un făgaș
alcătuit din vise, gol, poznaș
vreau să îmi seci uitările
și să-mi îneci pornirile
și-apoi să mori
iar eu, să pot atinge  nesfârșitul
să desenez nemărginitul
și somnul cel fără de leac
și viața, șarpe pe-un arac
să plângă vesel
căci totul poate fi o parte
iar nopțile se pot desparte
și mințile urăsc să spere
și inimile să dispere
un joc



Tuesday, January 8, 2013

rătăcit



m-am rătăcit cu un gând printre vise
în adâncuri murdare de ploi
am îngropat porți uriașe, închise
sub ciudate tristeți și nevoi

speriat de rugină, flămând de pustiu
am chinuit fără simț o iubire
așa am rămas c-un obraz pământiu
și-o arzândă icoană, zdrobire







Wednesday, January 2, 2013

când


când nălucile devin mai mult decât aș îndrăzni eu să fie

când aud cuvinte ce de regulă doar se citesc

când întâlnesc un sfânt

când descopăr amintiri de care n-aveam habar

când posed un adevăr palpabil

când cred